Arhiva pentru November, 2009

Postat la categoria (diverse) de Sergent la November-15-2009

Site de review-uri pentru restaurante/baruri/cluburi scris in mod profesionist.

Review-ul se publica dupa o analiza detaliata : se fac minim 2 vizite la acel local, se testeaza reactia angajatilor la situatii diverse (mancare refuzata, cocktail-uri cu prea putin alcool etc), se comanda minim 4 feluri de mancare, dupa review se contacteaza localul si se da ocazia unui “drept la replica”.

La review se acorda si note in functie de care se face un top a celor mai bune baruri/restaurante/cluburi.

Monetizare:vanzarea de reclama pe site.



Postat la categoria (diverse) de Sergent la November-14-2009

O problemă des întâlnită la bărbaţii care se muta singuri este că nu au niciodata ce le trebuie în bucătărie. Astfel, puţinele încercări de a găti ceva se opresc în momentul în care burlacul realizează ca nu are ustensilele necesare.

Ar trebui să existe pe piaţa un kit de bucătărie care să conţină: o oala, o tigaie, câteva furculiţe, cuţite, linguri, lingură de lemn, burete de spalat vasele, detergent de vase,  prosoape de bucătărie şi alte ustensile necesare.

Întradevar toate aceste lucruri s-ar putea cumpăra separat, însă vânzarea sub forma de kit este mai atrăgătoare deoarece cumperi o singură dată tot ce ai nevoie.

Monetizare: vânzarea sub formă de kit a ustensilelor de bucatarie.



Postat la categoria (cultura) de Sergent la November-13-2009

Rezervarea şi cumpărarea de bilete la cinematograf prin SMS.

Intri pe site, îţi alegi locurile dorite apoi trimiţi un SMS către un numar cu tarif special. Tariful pentru SMS este acelaşi cu preţul biletului plătit la intrare. În schimbul SMS-ului primeşti un alt SMS ce conţine un cod pe care îl prezinţi la intrare.

Astfel cinematograful este asigurat că nu a rezervat degeaba biletele iar spectatorul nu trebuie sa mai aştepte la casa de bilete pentru a-şi primi biletele fizice.

Monetizare: realizarea/vânzarea/implementarea/intreţinerea sistemului de ticketing prin SMS pentru cinematografe.



Postat la categoria (inventii, non-profit, social, software) de Sergent la November-12-2009

Din categoria software-urilor de tipul speech-to-text avem astăzi unul cu funcţie socială: aceea de a ajuta persoanele cu deficienţe de auz.

Software-ul este integrat într-un dispozitiv ce se plasează sub/pe televizor şi se leagă la sistemul audio al acestuia. Software-ul capteaza partea audio a unei emisiuni/film şi o transformă în text afişând sub formă de sub(supra)titrare prin intermediul display-ul. Se pot recunoaşte diferite voci ce vor fi afişate în culori diferite pentru o idee cât mai bună despre dialogul ce se desfăşoară.

Dacă ar lucra cu persoane cu dizabilităţi de auz compania ce ar fabrica acest dispozitiv ar putea beneficia de facilităţile oferite de stat firmelor ce oferă locuri de muncă acestor categorii de persoane.

Monetizare: vânzarea acestui dispozitiv la preţ redus asociaţiilor de persoane cu dizabilităţi.



Postat la categoria (software, telecom) de Sergent la November-11-2009

Un sistem integrat cu calculatorul de bord al masinii care sa salveze timpul petrecut in trafic.

Pentru a fi legal toata interactiunea cu sistemul se realizeaza prin comenzi vocale.

Sistemul are urmatoarele functii:
- are o agenda ce se sincronizeaza prin bluetooth cu telefonul mobil si/sau cu agende online folosind o conexiune la internet
- se pot adauga intrari in agenda pentru a planifica ziua urmatoare
- se pot da telefoane folosind sistemul handsfree al masinii
- se pot face liste de cumparaturi
- se pot dicta articole ce apoi se vor publica pe blog
- exista un browser web cu comenzi vocale iar continutul unui site poate fi citit de un software si redat la sistemul audio al masinii

Mai aveti si alte idei legate de functiile ce le poate avea acest sistem ?

Monetizare: vanzarea sofware-ului direct catre clienti sau catre producatori de sisteme integrate pentru masini.