Arhiva pentru December, 2010

Postat la categoria (idei, site-uri, software) de Sergent la December-13-2010

Vin sărbătorile deci cauţi cadouri. Iei prietena/prietenul prin magazine şi “întâmplător” treci pe lângă nişte produse pe care bănuieşti că i-ar place. Apoi încerci să-i observi reacţiile: la care din ele se uită, cum strâmbă din nas, la care din ele stă mai mult etc…totul ca să revii în magazin mai târziu şi să-i cumperi articolul respectiv. Cum ar fi daca ai putea face acelaşi lucru şi online?

Îi trimiţi linkul de la un magazin, ea/el se uită pe site apoi tu primeşti pe mail un raport despre paginile la care s-a uitat, cât timp a stat pe ele, dacă a dat note unor produse etc.

Tehnic s-ar putea face foarte uşor: intri pe magazin, îţi faci cont apoi primeşti un URL personalizat cam aşa: http://www.bio-bazar.ro?id=15674 &pid=1234 unde 15674 e codul tău de client iar 1234 e codul unic după care recunoşti persoana.  Tu dai URL -ul prietenei iar peste ceva timp primeşti un mail în care ti se spune pe ce pagini a intrat prietena ta, cât a stat pe fiecare în parte, dacă a comentat la un produs etc.

Astfel îţi faci o idee despre ce îi place iar decizia de cumpărare a cadoului devine mult mai uşoară.

Singura problemă pe care o văd şi care mă împiedică să pun în practică ideea pe bio-bazar.ro e legalitatea procedeului. Nu sunt 100% convins că e legal să urmăreşti pe ce pagini web  a intrat o persoană.



Postat la categoria (antreprenoriat, servicii, site-uri) de Sergent la December-7-2010

Ieri, pe 6 decembrie am participat la Launch48 in cadrul NetCamp. Launch48 e un eveniment in care se aleg 2-3 idei care, in termen de 48 de ore, se transforma in “business-uri”. Am participat si anul trecut, fara mare succes, cu ideea aceasta.

Am participat si anul acesta in speranta ca ideea de acum va fi mai apreciata. Nu a fost. Nu stiu pe cine sa dau vina. Anul trecut am dat vina pe pitch-ul meu care nu a fost senzational. Acum a fost iarasi destul de prost insa nu cred ca e doar asta problema. Video-ul cu pitch-ul e aici.

Ideea arata cam asa:

1) Ideea si problema ce se doreste rezolvata: In momentul de fata nu exista nici o “bursa” a ofertelor
de publicitate pe bloguri si alte site-uri unde cei interesati sa-si poata alege cea mai buna oferta pentru cerintele lor.
Propun o platforma web unde sa fie centralizate ofertele de reclama online grupate pe criterii:
- numarul de vizitatori unici pe zi
- domeniul tinta (cosmetice, electronice, politica, filme etc.)
- categoria de vizitatori tinta (femei/barbati, sub 25 ani, venit mediu/ridicat, studii liceale/facultate etc)
- pret
- dimensiuni bannere
- articole publicitare
- concursuri publicitare
etc etc

2) Modelul de business si strategia de monetizare propuse: Monetizarea se va face prin plata unui abonament lunar de catre furnizorii de publicitate. Pretul
acestuia va varia dupa un algoritm prestabilit in functie de pretul cerut pentru reclama, dupa numarul de vizitatori unici etc. pe principiu: cu cat site-ul/blog-ul e mai de succes cu atat abonamentul este mai scump.

3) Piata tinta si competitia: piata tinta e constituita atat din cei care ofera reclama pe site-ul propriu cat si din cei ce doresc reclama.
Competitia actuala consta in agentiile de publicitate – insa acest lucru e valabil doar pentru clienti mari. Competitia viitoare poate
fi reprezentata de orice site care va face acelasi lucru. De aceea este important un plan de marketing agresiv
la inceput si atragerea a multi furnizori de reclama.

Anul trecut am avut o idee ce mai mult ca sigur ar fi produs bani insa dintr-un domeniu, turismul, neatragator pentru public (bloggeri, programatori, design-eri, pr people etc). Asa ca anul acesta am propus ceva mai “online” in speranta ca va atrage. Nu a fost asa. Cred ca oamenii din sala erau mai mult atrasi de posibila provocare tehnica a realizarii proiectului decat de viabilitatea lui ca business.

Ideea eu tot o consider buna, usor de pus in practica si cu sanse mari de a produce profit.